Iordache, terțul lui Robin

Iordache, terțul lui Robin
Publicat: 02/07/2018, 22:27

Întrucât, eu nu cred că poate fi constituțional, ca un cineva, mai ales un politician făcător de legi, să comită abuz în serviciu, în beneficiul partidul său sau al unei terțe persoane, care, ulterior să gestioneze parandărătul așa cum știe numai el.

Nu pot să cred că ar putea fi constituțional ca un funcționar public să comită prejudiciu lunar de un salariu minim brut pe economie (câte un prejudiciu pe caz/”dosar”) și să se considere constituțional.

Nu mi se pare constituțional ca un nene de stat și de partid să facă abuz de abuz, sărind peste „minim-brut” și să i se dea o amendă penală, eventual mai mică decât prejudiciul comis.

N-am cum să cred că noi, românii, suntem cetățenii unui stat de drept (mulțime de asistați social) câtă vreme ne încolonăm în spatele unor conțopiști de primărie, care fac abuz în serviciu pentru fiecare dintre noi, per lună, ca să ne aibă „mână de lucru” în bătătură.

Lasă-l pe Dragnea, întrucât știam din noaptea „anulării” OUG 13 că urmează ca Iordache să ne dea perversa în Parlament, așa cum am cerut noi, cu toții: „Vrem lege dezbătută în Parlament”. Poftim dezbatere parlamentară!

Era limpede că nu pentru noi, societatea, se luptă, în primul rând, PSD să modifice codurile penale, ci pentru liderii lui cu probleme, de la Dragnea în jos.

Măcar, dacă ar fi intrat „13″ în vigoare de atunci, apucam să ne obișnuim și mai făceam și noi câte ceva prin bătătură. Așa, oamenii au bifat doi ani de proteste în zadar.

Că și protestele astea, ori le faci ca să schimbi ceva, ori le faci pentru impresie artistică, când ai chef, și dacă ai.

În consecință, singura care ne mai poate scoate la vopsea și ține în Europa, pe la intrare, pe undeva, este tot CCR.

Vorba Ralucăi Turcan: „Cu cât trece timpul, cu atât mai mult ne putem convinge că OUG 13 a fost un obiectiv asumat de majoritatea PSD-ALDE. Pentru a-l salva pe Dragnea de pușcărie, parlamentarii puterii dau liber la furat din banii publici. Se dă liber la furat pentru partid și pentru terți, dacă modificările făcute de comisia Iordache vor trece și CCR nu va interveni. De astăzi este dezincriminat abuzul în serviciu dacă este săvârșit pentru alții!!”.

Sau a lui Dan Barna: „Încă o zi neagră pentru România. Foarte simplu, PSD a dezincriminat abuzul în serviciu, Liviu Dragnea a fost condamnat pentru abuz în serviciu, Liviu Dragnea tocmai a fost dezincriminat. Practic, România, de astăzi, nu mai este o democrație, este un stat autoritar sub conducerea lui Liviu Dragnea. În mod concret, Liviu Dragnea a fost condamnat de o instanță, după 10 zile partidul său a modificat exact articolul din Codul penal referitor la abuzul în serviciu, astfel încât Liviu Dragnea nu mai are nicio problemă penală în acest moment”.

Eu, ca să fiu sincer, nu i-aș mai spune instrumentului legislativ „Comisia Iordache”, ci „Comisia Robin Hood”.

Păi, nu e frumos să iei de la bogat, adică de la stat, care are, și să dai la săraci, adică la terți, care n-au?! Că toți terții sunt săraci, ce Dumnezeu, asta se știe.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...